Indigene Huaoranii

Ce au in comun Huaoranii si titeiul? Poate parea o intrebare ciudata, dar de fapt se refera la o problema complexa si actuala care explica multe aspecte legate de Huaorani si cateva fenomene ce le pun in pericol existenta lor si a altor populatii indigene din lume. In primul rand, Huaoranii si titeiul au fost 'descoperiti' aproximativ in acelasi timp in Bazinul Amazonului. In al doilea rand, in ambele cazuri multa lume din Occident a fost interesata de aceasta descoperire. Desigur, unii erau interesati de un aspect, altii de celalalt. In al treilea rand, va veni un timp cand, precum titeiul, Huaoranii nu vor mai face parte dintre 'resursele naturale' ale padurii tropicale.

Huaoranii au avut primul contact cu lumea exterioara (sau 'cowode' cum ii numesc ei pe straini) la sfarsitul anului 1940. In acel an compania petroliera Shell isi incepuse prima explorare petroliera pe pamanturile Huaoranilor. Compania si-a abandonat foarte repede proiectul din cauza adversitatii populatiei locale. (Termenul 'Auca' este de fapt numele pe care Quichua l-au dat Huaoranilor si se traduce prin 'salbatici'). Alte contacte au avut loc la mijlocul anului 1950. In aceasta perioada au fost misionarii lingvisti crestini, care, potrivit scrierilor lor, erau motivati de pericolul exterminarii ce ar fi amenintat populatia Huaoranilor, cauza fiind conflictul dintre triburi si explorarile petroliere. Nici acest contact nu a avut succes la inceput. In 1956, cinci misionari au fost ucisi de indienii Huaorani care i-au considerat invadatori. Aproximativ in acelasi timp, Rachel Saint, sora unuia dintre misionarii ucisi, a reusit sa stabileasca un contact cu Huaoranii care s-a pastrat pasnic pe parcursul majoritatii vietii sale. (Povestea lui Saint este bine documentata; puteti accesa cateva surse in adresele de internet de la sfarsitul acestei pagini).

Saint si-a petrecut o mare parte a vietii sale invatand si contribuind la intelegerea limbii Huaorani. (Dupa cum puteti vedea la inceputul acestui articol, limba lor a ramas neclasificata de catre lingvisti pana in prezent). Saint a invatat limba de la o tanara Huaorani numita Dayuma. Ele au inceput munca misionara, mai ales printre vecinii Dayumei, si au reusit sa converteasca multi Huaorani.

La sfarsitul anului 1960, compania petroliera Texaco a cerut guvernului Ecuadorului permisiunea sa foreze pe pamantul detinut de Huaorani. Ca urmare, sute de Huaorani au fost relocati, iar Saint si Dayuma au contribuit la acest proces. Ei traisera pe aceste pamanturi de mii de ani, cu acelasi stil de viata bazat pe vanatoare si cules si neavand contact cu lumea exterioara. Huaoranii nu cultivau plante, ci se bazau pe vanatoare pentru resursele de carne si peste. Huaoranii erau buni cunoscatori ai padurii tropicale si traiau in simbioza cu ea. Aceasta relatie a devenit una spirituala. Ei practicau samanismul care includea folosirea halucinogenelor. Credintele traditionale Huaorani includ de asemenea ritualul animistic si poligamia. Ei credeau intr-o relatie simbolica cu mediul inconjurator. Padurea le oferea resurse suficiente incat nu trebuiau sa cultive plante sau sa creasca animale. Frunzele erau precum copiii lor. Ei credeau cu tarie in istoria si dorinta lor de libertate. De fapt, la varsta la care copiii nostri intra in clasa a doua, copiii Huaorani deveneau intr-o mare masura independenti de parintii lor, vanand si culegandu-si propria hrana.

Misionarii si guvernul Ecuadorului s-au inteles sa relocheze cat mai multi Huaorani din zonele de exploatare petroliera in misiunile pe care le stabilisera in cei zece ani anteriori. Sute de Huaorani au fost relocati, in timp ce altii s-au refugiat in zone si mai indepartate din jungla. Exista diferite perspective asupra experientelor Huaoranilor relocati. Unii au numit acest eveniment 'etnocid'. Altii au considerat ca Huaoranii au fost salvati in acest fel de la genocidul provocat de companiile petroliere. Un rezultat de necontestat este ca multi si-au schimbat viata si cultura pentru totdeauna, in timp ce altii au ales (sau nu au avut alternativa) sa stea in padure si sa aiba acelasi stil de viata pe care l-au avut dintotdeauna.

Vizitatorul poate observa aceste diferente de stil de viata care exista in prezent in Ecuador. Multi Huaorani care au fost convertiti s-au mutat in asa-numitele orase petroliere de frontiera, mai ales Coca. Limba lor principala este spaniola, iar consumul de droguri este foarte mare. Pe de alta parte, exista doua grupuri care au ramas pana in prezent necontactate. Clanurile Tagaeri si Taromenane, despre care se crede ca ar convietui, inca traiesc cum au stiut dintotdeauna, bazandu-se doar pe produsele obtinute din natura. Tagaeri sunt cunoscuti pentru uciderea cu sageti a celor care le-au calcat pamanturile in anii 1987, 2000 si 2001. Desi au avut succes in a evita orice contact cu exteriorul, avand in vedere numarul lor scazut, se pune intrebarea daca genetic vor mai rezista. (Cea mai buna estimare a numarului populatiei lor este de 37, dupa cum a raportat o femeie Tagaeri care a fost rapita in 1993 de alti Huaorani).

Problema genetica nu este numai a Huaoranilor care nu au contact cu exteriorul. Inainte de a vizita comunitatile din jurul Tiguino-ului, am aflat de cazuri de diformitati genetice din cauza reproducerii prin incest, desi nu am vazut direct acest gen de caz. Traind la marginea teritoriului Huaoranilor, aceste comunitati sunt vecine cu colonisti cuprinzand mai multe grupari etnice care s-au mutat in urma construirii 'Via Auca' de catre Texaco in ultimii patruzeci de ani. Totusi, au fost putine casatorii mixte cu aceste grupuri.

Relatiile pe care Huaoranii le au in prezent cu strainii difera de cele pe care le aveau in trecut. Unii sunt implicati in turism si lucreaza cu companii turistice in care au incredere. Vizitatorul poate observa ca in satele lor viata din padurea tropicala a ramas aproape neschimbata. Altii considera turismul la fel de periculos precum sunt companiile petroliere. Organizatia Natiunii Huaorani din Amazonul Ecuadorian (ONHAE) reprezinta vocea unificata a Huaoranilor fata de pericolele care ameninta viata lor. Fondata in 1990, ONHAE ajuta comunitatile Huaoranilor in probleme care privesc, de exemplu, educatia si drepturile asupra pamantului.

Huaoranii difera mult in ceea ce priveste educatia. Este de remarcat ca dupa numai doua generatii de la 'descoperirea' lor, cativa dintre ei au studii universitare. In timp ce putini copii sunt inca culegatori/vanatori, mai mult de jumatate merg la scoala. Totusi, dupa cum se poate vedea in poza din stanga, facilitatile sunt rudimentare. Copiilor li se preda de obicei in spaniola deoarece profesorii nu vorbesc limba lor nativa. De aceea nu e surprinzator ca multi copii nu promoveaza scoala primara.

In timp ce grupuri indigene izolate din toata lumea continua sa fie asimilate de culturile locale, guvernele, organizatiile neguvernamentale si agentiile de ajutorare pot invata din experienta Huaoranilor pentru a evita repetarea multor greseli.